Despre noi
Moraru&Asociații ONG este o organizație care reunește profesioniști dedicați ai dreptului și a altor activități conexe, din cadrul unor structuri independente din județele arondate Curții de Apel București și Curții de Apel Craiova, colaborând pentru a furniza servicii juridice și conexe acestora doar anumitor clienți, atent selecționați în prealabil. Fiecare persoană autorizată este membră sau colaboratoare a organizației și furnizează servicii într-o anumită zonă geografică, expres delimitată, și se supune legislației și regulamentelor profesionale din cadrul uniunilor profesionale în care funcționează.
Moraru&Asociații ONG își propune să asigure un proces de pregătire continuă pentru toți membrii și colaboratorii săi, în scopul de a stabili un standard de excelență, implicându-se totodată activ în inițierea și susținerea unor propuneri legislative, cu precădere în domeniul juridic, pentru îmbunătățirea actului de justiție.
Moraru&Asociații ONG nu furnizează ea însăși servicii juridice sau conexe către clienți, ci persoanele autorizate și firmele membre colaboratoare ale organizației, care sunt persoane juridice separate și distincte și care nu obligă celelalte entități. Fiecare dintre membrii Moraru&Asociații ONG sunt structurați diferit, în conformitate cu legislația națională și regulamentele profesionale specifice fiecărei entități.
Fiecare membru al organizației, prin condițiile de aderare, trebuie să semneze o declarație de interese în fiecare an ce va fi comunicată la cerere către orice client. Declarația de interese este dată anual, până la 22 decembrie, aceasta fiind obținută atât de la noii membri, cât și de la cei care părăsesc Moraru&Asociații ONG
În acest sens, fiecare membru are obligația ca la momentul de acceptare a clienților să își verifice interesele și să aducă de îndată la cunoștința clientului orice posibil conflict de interese, decizia scrisă a clientului fiind definitivă și obligatorie pentru orice membru al organizației, clientul fiind singurul care se va pronunța dacă interesele sale ar putea fi afectate în continuarea activității.
Astfel, fiecare dintre entitățile membre Moraru&Asociații ONG sunt responsabile doar pentru propriile acte și fapte juridice și nu pentru ale celorlalte firme membre, răspunderea juridică urmând a fi personală în conformitate cu dreptul național aplicabil.
Moraru&Asociații ONG este reprezentată față de terți prin organele de conducere și prin avocații săi, aceasta propunându-și să impună un nou standard de excelență în piața de recuperări creanțe din România, susținând o idee unică de colaborare între executorii judecătorești, practicienii în insolvență, lichidatorii judiciari și avocați, prin intermediul unei platforme IT de management al documentelor cu specific juridic în format electronic și fizic, care permite accesul prin internet la dosarul clientului, toate acestea fiind păstrate în cadrul arhivei proprii constituite la nivelul consorțiului.
Membrii si colaboratori Moraru&Asociatii ONG
- Moraru Claudiu Ionut – practician in insolventa si avocat colaborator permanent
- Divizia de Insolventa Sud- Vest IPURL
- Divizia Centrala de Insolventa IPURL
- Consortiul de firme Mas Law SRL – Jurisoft
- BEJ Moraru&Asociatii- Curtea de Apel Craiova
- BEJ Spiridonescu Ileana Cornelia – Curtea de Apel Bucuresti